sâmbătă, 5 februarie 2011

Atractanti pentru somn

Atractanti pentru somn

Generalitati: Toata lumea stie ca somnul are extrem de dezvoltate simturile, acestea ajutandu-l sa se descurce admirabil in aproape orice fel de apa dulce, fie ca este vorba de curgatoare sau de ses. Gustul, principalul atuu, este cu adevarat uimitor, milioane de muguri ce actioneaza ca papile gustative fiind prezenti in gura, branhii, mustati, aripioare, coada si piele, functionand ca adevarati senzori in ceea ce priveste hrana.
Ce nu stiu multi este ca senzorii externi, de pe piele si branhii au rol de localizare a "bunurilor de consum" iar cei din gura si de pe mustati deservesc  operatiunea de gustare efectiva inainte de a fi consumata.
Pe de alta parte, narile somnului contin tesuturi senzitive ce actioneaza ca un filtru detector de hrana, jucand rol de turbine in preluarea si evacuarea apei odata ce a fost analizata. Este extrem de important faptul ca ceea ce miroase un somn este cu totul diferit de ceea ce ne comunica sistemul nostru olfactiv.
Daca in cazul omului orice semnal este transmis pe calea aerului si preluat ulterior, la somn totul se produce printr-o analiza a substantelor chimice din apa.
Din aceasta cauza, este extrem de important sa intelegeti ce anume detecteaza un somn in apa.

Catfish Gravy - Nitro
Catfish Gravy - Nitro

Atractie: Exista multi atractanti ce pot imbunatati rata de capturare, indiferent ca se pescuieste cu momeli artificiale sau momeli vii. Unii sunt produsi exclusiv pentru a masca mirosul uman si a motiva pestele sa tina naluca sau momeala mai mult(miros similar unei momeli naturale), altii sa il imbie si sa ii trezeasca si sporeasca apetitul, feromonii din compozitie exacerband atat nevoia de hranire cat si instinctul sexual.
Fie ca este vorba de o compozitie pe baza de uleiuri, amino acizi sau feromoni, mai toti atractantii au un mod simplu de aplicare, scopul definit fiind un plus de interes din partea pestelui. In cele mai dese cazuri acestia functioneaza, nefiind insa compusul minune ce va prinde peste in locul vostru.
Un atractant sporestele sansele de captura si atat. In loc de un caras banal ce se zbate, un pumn de mate de hering urat mirositoare sau un vobler ce inoata super atractiv, veti avea la capatul firului premiza pentru o captura frumoasa.

Berkley Powerbait
Powerbait - Berkley

Pescuit: Sa incerci pescuitul la somn este distractiv. O partida umpluta cu mici somotei ce nu ating kilogramul sau cativa somni de 3-7kg este o partida despre care in mod cert veti povesti mult timp. Intelegerea comportamentului acestui peste in raport cu un atractant este capitala insa si va poate aduce un avantaj major.
Folosirea este facila in sine si consta in ungerea repetata a nalucii sau a momelii cu care pescuiti. Dupa primul lanseu stratul superficial va disparea, indiferent ca este vorba de jig, vobler, peste sau mate, lasand in urma o pelicula fina, invizibila, de substante chimice extrem de atractive. Inutil sa spun ca odata tintit un loc, va trebui sa incercati sa pescuiti in aceeasi zona.
Rabdarea este cheia. Dupa un numar 10-15 de lanseuri in cazul unei naluci, folositi atractantul din nou; in cazul in care pescuiti cu momeala vie sau diverse nade de carlig de provenienta organica, injectarea acestora cu atractant pare sa fie cea mai buna solutie.
In ambele cazuri, semnalul transmis va persista, refolosirea atractantului nefacand decat sa sporeasca interesul si sa confirme existenta unei 'mese bune' pentru somn.

Amino Spray - Top Secret
Amino Spray - Top Secret

Piata de articole destinate atractie somnului este complexa. Spray, gel, pelete si chiar boilies, stau pe rafturile magazinelor si imbie pescarul prin reclame care mai de care atractive.
Selectia o face insa numarul de capturi si increderea pescarului ce odata castigata merge pana la absurd.

LPT - Yum
LPT - Yum
In Romania, se utilizeaza cu precadere spray-urile si gelul.
Functioneaza si prind destul de des, fie ca este vorba de lacuri, Dunare, Mures, ...etc.

5 momeli pt somn

Data viitoare cand pleci la somn, merita sa incerci una dintre cele 5 momeli care au facut istorie...
5 momeli de somn

Carnivor, necrofag, adevarat "copoi" al apelor, cu receptori capabili sa detecteze vibratii, mirosuri si sa faca o analiza chimica primara a apei, somnul este de-a dreptul cel mai mare peste pe care il poti prinde in Romania. Este captura suprema nu neaparat prin prisma drilului fabulos ci datorita dimensiunilor la care poate ajunge, aproape anual lasandu-se prinse exemplare de peste 60kg, fie ca este vorba de pescuitul in lacuri si baraje sau rauri.
Mananca aproape orice, de la pesti de dimensiuni medii si mici pana la cadavre de pasari. In fapt nu se da in laturi de a a consuma orice materie organica.
Totusi, anumite tipuri de momeli au facut istorie, fiind considerate cele care iti dau cele mai mari sanse de a captura un somn de dimensiuni impresionante.





1. Ficatul de pui (in stare de putrefactie)
Inainte de a iti spune de ce trebuie sa incerci ficatul de pui, merita sa stii ca daca te decizi asupra lui, fii pregatit de mirosuri cumplite si tine un prosop umed la indemana caci te vei murdari. Acele calitati care fac ficatul de pui una dintre cele mai neplacute momeli de manuit si utilizat sunt exact cele care il fac extrem de atractiv pentru somn.
Cum sunt convins ca toti ati mirosit pana astazi "organul" in cauza, va spun ca este vorba de ficatul de pui in stare de putrefactie.
Mirosul este asemantor carnii putrezite, dar tocmai acesta impreuna cu continutul proteic ridicat sunt cele care atrag somnul.

In cazul in care optezi pentru el, trebuie sa stii ca este extrem de greu de pus si pastrat pe carlig, prima lansare fiind extrem de importanta. Poti pierde momeal si evident nu vei avea nici o trasatura. Trecerea carligului de mai multe ori prin ficat sau folosirea unei ancore duble sau triple sunt metodele care dau rezultate.
In momentul in care montura a ajuns pe substrat, este putin probabil sa o pierzi accidental. In contact cu apa, ficatul sa intareste si daca vei avea sansa sa pescuiesti intr-o gaura ce "tine" somn, trasatura nu va ezita sa apara. Si crede-ma, este greu de ignorat ...
Doua lucruri importante despre ficatul de pui:
- foloseste un recipient inchis pentru pastrare (borcan) si nu il lasa la soare.
- daca somnul nu pare sa fie foarte interesat, schimba momeala la 30-40 minute; in felul asta reimprospatezi dara de mirosuri si arome ce se raspandesc prin apa.

2. Carasul
Despre caras se pot spune multe, dar faptul cel mai important este ca somnul il iubeste la nebunie. Daca decizi sa pescuiesti cu momeala vie, carasii de marimea palmei unui adult sunt una dintre momelile devastatoare pentru somnul mare.
Intepat in dorsala si lasat liber sa inoate, pescuit cu o montura gen cat-o-copter, poate atrage adevarati monstri.

3. Ramele serpesti
Lungi, atingand deseori 30-40cm, de o grosime considerabila si culoare negru-verzui, pescuite atat in buchet cat si individual, ramele serpesti sunt momeala perfecta pentru somnii de dimensiuni medii. Asta nu inseamna ca un somn de 30kg nu "gusta" asa ceva.
Desi mai greu de gasit, fiind prezente in special in zonele namoloase, cu stufaris sau radacini de copaci,  merita efortul de a le avea intr-o partida de pescuit la somn, fie si numai de 24 de ore.
Dezavantajul major consta in faptul ca atractivitatea lor nu se opreste la somn, fiind mai mult decat sigur ca vei fi ciugului de armata de platici, babusti si alte specii de albitura.

4. Scoici
Fac parte din mediul natural si constituie un bun segment din alimentatia de baza a somnului. Doua sau trei scoici intregi pe un carlig de marime mare dau dau rezultate de ani buni in Romania. Pe Prut, pe Dunare, pe baraje sau lacuri, le gasiti usor in zonele cu substrat namolos, ingropate la aproximativ 20cm adancime.

5. Imbucatura/bucati de peste
Probabil cea mai folosita momeala de somn. Fie ca este vorba de babusca, rosioara, caras, platica, bucata de peste necuratat, infipta intr-un carlig de somn functioneaza in mai toate cazurile.
Un lucru demn de retinut este ca de cele mai multe ori, bucata de peste ce da rezultate este zona mediana, cuprinzand abdomenul si intestinele.

Oricare din cele 5 momeli de mai sus da rezultate. Alegerea tine de voi.
Doar sub titlu de curiozitate ce merita incercata va mai spun ca:
- in Rusia, in delta Volgai, momeala preferata cel mai des de somnii mari este fileul de avat;
- in SUA, somnii de dimensiuni mici si medii sunt prinsi frecvent la crenvusti/hotdog.

Montura somn Cat-O-Copter

Exista numeroase monturi speciale pentru pescuitul la somn, si unele sunt mai mult decat complicate.
Una dintre cele mai populare si in acelasi timp exceptionale, daca ne uitam la  rezultatele obtinute cu ea, este cea dezvoltata de Keith Lambert, montura Cat-O-Copter.
Simpla, usor de facut de catre oricare dintre noi, Cat-O-Copter functioneaza excelent atat pe ape curgatoare precum si pe lacuri, bazandu-se in pricipal pe libertatea de miscare lasata momelii vii cu care se pescuieste.
Peste momeala va evolua sub filmul apei, cu coborari si urcari repetate.

Montura Cat - O - Copter

Cateva mici secrete in utilizarea acestei monturi ce va vor fi mai mult decat utile:
- acul folosit sa fie proportional cu pestele folosit ca momeala;
- dupa ce s-a penetrat dorsala pestelui viu cu carligul, spinul trecand de partea cealalta, folositi un elastic de bani pentru a forma un opritor pe ac.

Montura somn


Montura sub tensiune pentru somn - Montura pentru pescuitul la somn in ape linistite sau cu curent slab. Mentionam ca aceasta montura poate sa atraga si rapitori de alt gen, cum ar fi stiuca. Este deci indicat sa se foloseasca o struna rezistenta la muscaturi!

Ce ne trebuie pentru aceasta montura?

1. un bat de pescuit de aproximativ 3 m, actiune de varf, greutatea de aruncare peste 80 g pentru a avea rezerve in cazul unui rapitor capital!
2. un carlig de marimea 4 - 4/0, in dependenta de pestisorul folosit sau o tripla  corespunzatoare!
3. doua plute mari, de somn, mai bine o geamandura si o pluta de somn.
4. Un momitor
5. Un fir de legatura care se desface cand dam contra!
6. Un plumb greu care se pozitioneaza sub geamandura


Relizarea
Montura aceasta se realizeaza usor, dar se pozitioneaza greu! Daca aveti tot materialul la dispozitie, puteti incepe prin a stabili una dintre plute, respectiv geamandura, cu ajutorul plumbului greu, in spatele locului de unde vreti sa pescuiti. De aceasta geamandura prindeti o bucata de fir de pescuit. Cel mai indicat este sa prindeti acest fir de antena geamandurii. Acum montati pluta la care se leaga carligul cu pestisorul. Sub ea prindeti un momitor pe care-l umpleti cu o nada care se dizolva incet dar continuu. Sub momitor prindeti un vartej de care legati forfacul cu pestisorul-momeala. Cu batul mai trebuie doar sa aduceti tot montajul sub tensiune!

Montajul nu se arunca ci se "planteaza"! Cu toate ca este destul de dificil de pozitionat, acest montaj va poate aduce o satisfactie imensa, in special in zilele in care pestii trag mai greu. Prin momitorul pozitionat sub pluta de somn, se vor aduna pestisorii mici in carduri pentru manca. Sub ei va innota pestele pe care-l veti folosi ca momeala. La acest montaj aveti doua sigurante:

1. Faptul ca nada intr-adevar va atrage pestii mici, iar acestia la randul lor vor trezi interesul     rapitorilor.
2. Pestisorul-momeala va fi atacat cu siguranta de catre rapitor si in nici un caz unul dintre     ceilalti pesti.

Doua sigurante pe un montaj sunt o siguranta destul de mare! Va recomandam sa incercati acest mod de pescuit, chiar daca la prima vedere pare destul de complicat!

Montura pentru somn

Pescuitul somnului presupune si folosirea unor monturi specializate . Dat fiind dimensiunile apreciabile la care poate ajunge somnul , montura folosita trebuie sa fie robusta si capabila de a aduce pestele pe mal .
Montura 1 - Plumbul este culisant, tip para, dar poate fi folosit si unul plat(ca cel din a doua poza). Marimea plumbului se stabileste in functie de tipul de apa pe care pescuim, curgatoare sau statatoare etc. Firul principal este un monofilament, extrem de rezistent , nu mai subtire de 0,35-0,40.

Se alege un forfac scurt de aproximativ 10-15cm , deasemeni extrem de rezistent la abraziune, indicat fir textil. Intre firul principal si forfac se monteaza un antirasucitor nr. 10-12, iar intre plumb si antirasucitor un stoper(bila) de cauciuc.

Carligul de regula cu ochet, marimea acestuia se stabileste in functie de momeala. Oricum carligele pentru pescuitul la somn sunt mari, nr 1,2 si foarte ascutite. Carlige speciale pentru somn sunt fabricate de firme ca Maruto, Esp, Fox, Pallatrax etc. Nodul indicat este knotless knot. Momeli, la alegere, rame negre, lipitori, coropisnite, broscute, pestisori.



Montura 2 - Este o montura pentru somn, cand pescuim in agatzatura. Carligul, monofilamentul pentru firul principal, forfacul, antirasucitorul, sunt identice cu cele din montura de mai sus. Diferenta este tipul de vartej T, cu agrafa care culiseaza pe fir. Plumbul plat este legat de agrafa cu monofilament subtire, care se va rupe in caz ca se va agata, lasand astfel montura libera cu pestele in drill.